Atât în școala generală cât și în liceu, nu am avut relații prea cordiale cu științele exacte. Îmi puneam prea multe întrebări. Poate nici n-am avut parte de profesori de matematică sau de fizică atât de simpatici și de dedicați meseriei, pe cât erau cei de română. Dar și aici am avut oarece probleme. Nu suportam să citesc acele manuale idioate și stufoase. Trebuia asimilată multă informație inutilă. Comentariile de la română, mă omorau încet și dureros. Mulți colegi scriau pagini întregi de material compilat din diverse culegeri de comentarii. Și luau și note mari pentru treaba asta. Nu suportam să nu-mi dau cu părerea despre un roman sau o poezie. Refuzam să-mi însușesc părerile altora. Dar, cum spuneam, unii profesori apreciau acest lucru însă tot aveam note mai mici decât cei care scriau tomuri de hârtie. Mai târziu am aflat și motivul. Îmi aduc aminte cu plăcere de momentul în care i-am spus profei de română că nu dau 2 bani pe poezia lui Eminescu. Colegii au rămas cam siderați. Profa a zâmbit și a spus că nici ea nu-i este “un fan”. A fost cool.

Din păcate, mulți profesori se rezumau doar la acele texte cretine și pretindeau să ne însușim acele informații. Nu erau interesați de părerile noastre iar unii se arătau indignați dacă aveam păreri personale. Același lucru l-am observat și la facultate. Poate nu aveam păreri corecte asupra unor lucruri, poate nu percepeam corect anumite lucruri dar erau opiniile noastre și poate ar fi fost bine să le putem exprima. Încercam și noi să gândim și poate era bine să fim încurajați în acest sens. Nu știu cum se procedează acum, nu știu cum arată, cum este structurată informația în manualele școlii primare sau a liceului. Am terminat facultatea acum 4 ani…poate s-au schimbat lucrurile.

Făcând oarece ordine printre fisierele de pe hdd și printre dvd-uri, am găsit o poză, un scann al unui eseu cu tema “Cea mai importantă persoană din timpul celui de-al doilea război mondial”. Nu știu câți ani avea flăcăul care a scris-o dar e genial. Are o imaginație demențială. Cel mai mult mă bucură faptul că a avut curaj să pună pe hârtie asemenea elucubrații. Mănâncă unii căcat cum că avem un super sistem educațional, că la noi se face școala bla…bla dar dacă-ți dai cu părerea, ți-o cam iei peste bot. Se pare că în alte părți, cu un sistem educațional nu la fel de performant, gânditul este încurajat iar copii sunt îndrumați să-și exprime gândurile, oricare ar fi ele. 

Poza mi-a adus aminte de o fază din liceu, parcă-n clasa a X-a, de la teza de română. Subiectul presupunea tratarea incertitudinii în dragoste a omului de geniu din opera “Ultima noapte de dragoste, întăia noapte de război”. Era iarnă, era frig, era încă noapte afară, îmi era somn (probabil începutul cursurilor la ora 7 AM, era un element esențial în sistemul educațional românesc) și nu aveam nici un chef de teză. Eram în stare, pentru o cafea, să o strâng de gât pe futătura aia de Ela iar pe Gheorghidiu să-l las fără mădular, să-l scap de o grijă. Nu-mi amintesc ce am scris exact dar suna cam așa: Un geniu, un om inteligent, un om rațional până-n măduva oaselor, nu poate avea astfel de incertitudini. Incertitudini caracteristice oamenilor care nici măcar nu cochetează cu statutul de “om de geniu”. În concluzie, nu pot trata acest subiect, nu am ce să tratez. Am predat lucrarea și am plecat la cafea. Mi-a pus 9. În particular mi-a spus că nu mi-a putut da 10 pentru 3 rânduri deoarece a trebuit să le dea 10 celor care au scris câte 4-5 pagini cu material memorat din diverse culegeri de comentarii literare. 

Mulțumesc Doamnă Ana Chirilă, oriunde ați fi! Mulțumesc pentru tot!

 

 

 

 

Dar pe astea le-ai citit?

• … si altele
• Black Ice – AC/DC
• N-ai cu cine…niste catindati!