![]() |
Seara grea pentru formatia Timpuri Noi. La Oradea, Artanu si colegii sai au fost huiduiti si fluierati zeci de minute DOAR pentru spectatorii, majoritatea de etnie maghiara, asteptau aparitia pe scena a unei trupe din Ungaria. Antena1
Fanii trupei Edda (foto) au fost atat de nerabdatori sa isi vada preferatii, incat au huiduit trupa Timpuri Noi, care a cantat in deschidere. Asta e textul de pe fotografia care ilustreaza articolul. Articolul continua cu opinia unui baiat care cica a organizat mizeria de aseara si pe care-l invit sa-mi suga ciorapii:
Organizatorii evenimentului sustin, insa, ca incidentul nu a fost atat de grav, iar spectacolul n-ar fi fost intrerupt deloc. „Intr-adevar, o parte dintre fani erau nerabdatori sa inceapa concertul EDDA. Membrii trupei venisera mai devreme cu 10-15 minute inainte sa intre pe scena, iar fanii au inceput sa fluiere. Totusi, nici vorba ca Timpuri Noi sa fi iesit de pe scena. Oamenii si-au facut treaba, au vrut sa plece, dar fanii i-au mai chemat la un bis. Asta a fost tot”, a declarat pentru Bihoreanul.ro Florin Budeu, organizatorul spectacolului.
Antena 1 si Bihoreanul impart frateste acelasi cacat. Nu s-a huiduit sau cel putin eu nu am auzit huiduielile dar tot ca niste paraszt s-au comportat. Dar sa trecem peste textul cu usoare influente xenofobe ale celor de la Antena 1, deoarece e nevoie sa-l ajutam pe dl. veceu Budeu sa inteleaga ca e platit degeaba.
Baa, am fost acolo, in primele randuri. Am filmat si l-am auzit pe Artanu manifestandu-si bucuria fata de primirea calduroasa de care a avut parte. L-am auzit spunand ca l-ati trimis inapoi pe scena ca sa-si termine programul. Da, am cerut bis dar in gand. Nu mi-am facut sperante ca pot acoperi strigatele fanilor Edda. Am inteles de ce nu te-ai prins de mistourile cu care a raspuns Artanu dar fii om si recunoasteti incompetenta si cauta-ti de munca. Stiu eu o firma de constructii care cauta muncitori necalificati. Iti pot pune o proptea!







11 Comentarii
Ei, moşule, îţi mai place democraţia, când se întoarce împotriva chestiilor pe care le iubeşti? :-|
Iacătă-i într-un concert de pe timpurile când nu puteai fluiera pe nimeni la concerte:
http://www.youtube.com/watch?v=LOOUEh5Mp8c
Si, intrebare postpost: Ce drac de coduri merg la tine pe site pentru comentarii. Chestii precum italic, bold, link and stuff?
mda, mereu am sustinut ca unul dintre dezavantajele democratiei este ca toata lumea are dreptul la opinie. si nu stiu cu codurili, cu d’astea nu stiu. ce vrei sa faci si nu poti? i’m the lizzard king and i can do anything
Artanu e iar la Timuri Noi?
se pare ca da!
pe mine m-au blocat , in reportajul , antena 1, babaciunile care se declarau fani edda, cred ca au fost duse cu masina de popa tokes, ca la orice manifestare horthysta… felicitari lu’ dom’bideu pt organizarea execrabila… ma gandesc, asa , daca in loc de timpuri noi, canta Voltaj,…,se mai manifestau “fanii” edda la fel?
@cosmino: eu n-am vazut decat o babaciune, care cred ca are varsta mea si culmea, desi-s romanca imi place si mie EDDA.
cosimo, la zeppelin sau purple cati babalaci nu erau?! cum am spus, edda e o trupa mai veche cu care cei mai in varsta decat noi, au crescut si acuma au venit sa-i vada. problema e de atitudine. si sunt sigur ca nu cei mai in varsta s-au manifestat in halul ala.
Asa ar fi daca n-ar fi altfel. Babalacii si babalacele fani EDDA s-au futut in prostie, Asa au rezultat vlastare nemtudomiste proaste, care “s-au manifestat in halul ala”. :)
stanjenele allooo, nu ai vazut reportajul de la antena 1, oradea, acolo era o TANTI de vreo 65-70 ani , cu un nenea cam la aceeasi etate… ce ai vazut tu era o capra blonda de maxim 40. sa fim seriosi …cei care au varsta asta ascultau in tinerete romante si darido, poate fanfara, dar nu zeppelin sau edda… oricum edda mai nou si in ungaria canta pe la petreceri campenesti in sate si orase mici . vai de capu lor…
e clar nu babaciunile au stricat atmosfera,.., ci aia tineri de la univ. partium si de la loranfy zsuzsanna, veniti cu clasa… A FOST CEVA PREMEDITAT , nici nu cred ca au fost 100 de ORADENI la concert s-a vazut clar ca zbenguiala afost doar in fata 3-4 randuri… pe ala cu steagu l-am scanat…il caut…szia
@Cosimo. Eu am fost cu steagul, hai te asteptam, ne gasesti pe noi, strada crisului nr.40 Oradea…
Reactii vechi (si intarziate) la timpuri noi… Da mai Zoli. Inseamna ca ai si facut parte din cei care au huiduit o trupa extraordinara cu prea mult bun simt. Spre deosebire de al tau simt… si obraz… Sper sa te gaseasca cosmin.