Amintiri din epoca de aur
Nu stiu altii cum sunt dar eu vreau ca dupa ce vad un film, sa fiu incercat de diverse senzatii. Nu vreau sa spun “Asa, si?”. Din pacate, la cel mai recent film al lui Cristian Mungiu, am fost nevoit sa spun chestia asta.
Amintiri din epoca de aur (mereu am tendinta sa spun “din epoca de piatra”) este un film care nu-mi spune nimic. E o “colectie” de bancuri, de legende urbane cum le-a numit Mungiu, ale vremurilor de dinainte. Poate n-au fost puse bine in scena, poate nu ma mai misca sub nici o forma imbecilitatea de care dadeau dovada oamenii acelor vremuri. Habar nu am.
Nunta muta a lui Malaiele “m-a lasat prost” cateva ore dupa ce l-am vazut. Nici filmul ala nu-mi spunea nimic nou insa felul in care a spus-o, a facut toti banii.
Nu stiam de faza (cel putin nu mi-o amintesc) cu vizita de lucru si datul in carusel toata noaptea si nici de cea cu poza lui Ceausescu. Legenda cu porcul gazat o stiu de mic copil, de la tataia iar cea cu ciobanul si stalpul de inalta tensiune, circula si acum sub forma de banc.
Cel mai mult mi-au placut scurtele generice ale fiecarei amintiri. Adica acele imagini cu treptele unei scari de bloc comunist, cu balustrada infecta pe care ma dadeam deoarece era mai cool decat sa cobor treapta cu treapta si pe care iarna le rupeam si ne faceam patine.
Totusi prima amintire a avut un moment care mi-a rascolit ceva. E vorba de cheful activistilor si din care aveti mai jos o secventa. Cum vorbeau ei despre fierul din peste, cum o pune pe una sa cante…atat de romanesc si de scarbos!
Fazele cele mai misto au fost in ultima parte, cea cu porcul. Eu nu furam bananele verzi din camara pentru ca nu le tineam in camara. Le tineam pe sifonier si ma uitam la ele in fiecare zi ca sa vad daca s-au copt. Macelaria plina de creveti iar mi-a ridicat sangele-n cap iar faza cu sandvisul cu salam de Sibiu Vs. sandvisul cu parizer, a fost geniala.
Concluzia: mergeti totusi la film dar in ziua cu pret redus. Poate pe cei de pana in 20 de ani, o sa-i miste mai mult.
Astept si partea a 2-a.
Dar pe astea le-ai citit?
Comentarii
7 Comentarii la “Amintiri din epoca de aur”Comentezi şi tu ceva sau chiar n-ai nici o părere?
Dupa ce am mai crescut era la moda sa nu pasesc pe nicio treapta, ci sa sar toata scara.
Dupa care mi-am facut blog.
ps: bananele le tineau si parintii mei tot pe sifonier
eu am stat in bloc d’ala cu scari ce aveau 16 trepte. nu m-am riscat sa le rup usa vecinilor. cred ca d’aia ii invidiam pe cel de la scara C (eu stateam la B). da, fiecare se juca la scara lui si locatarii fiecarui bloc isi bateau covorul la batatorul lui. iar pe nevasta, fiecare o batea pe a lui
Eu stateam la etajul 3 si tot cu fundul pe balustrada coboram scarile , asta cand nu coboram in fuga, sarind de pe cam a 5-a treapta pana jos , cu o mana impinngandu-ma de balustrada. La urcare , in afara de treptele de la parter la etajul 1 care erau vreo 20, nu mai stiu, trebuie sa le numar cand mai trec pe la mama , am reusit performanta sa le urc din 2 pasi ( 8 trepte ) . Cred ca din cauza asta mi s-au lungit picioarele
.
Am fost azi la Amintiri din epoca de aur dar au fost cu totul alte amintiri decat cele scrise de tine. Prima amintire cu cheful activistilor? Eu am vazut cum poti lua o Dacie strangand si vanzand sticle si borcane. Ce imi scapa? E in mai multe variante, parti?
Se pare ca e in doua parti. Am vazut niste imagini de la prima parte, pare mai ok decat partea a doua; asta pe care am vazut-o eu e foarte slaba…
Da, sunt 2 parti