OK, e nasol ce se intampla in Iran, e rau ca mor oameni din cauza a ceea ce spun sau gandesc. E bine ca avem internet, google, twitter sau youtube pentru a putea comunica cu cei de acolo. Probabil ca pe iranieni nu-i incalzeste cu nimic faptul ca ne solidarizam cu ei. Poate ca din cauza modului in care informatia circula in mediul online, noi habar nu avem ce se intampla de fapt acolo iar la “informatiile oficiale”, oamenii cu cap intre urechi, nu prea mai pun botul.
Ne indignam cand reporterul intreaba “cum va simtiti?” o mama sfasiata de moarte copilului sau o victima a unui accident si care sta cu matele pe afara. Goana asta dupa informatie/imagine senzationala, imi intoarce stomacul pe dos. Greata mi-a venit si a luat locul furiei abia cand au aparut in cadru cele 3-4 telefoane mobile care-l filmau pe nefericitul ala ce se tavalea in chinuri. Nu ma intereseaza imaginile voastre, nu trebuie sa vad oameni agonizand ca sa stiu cat de nasol e sa nu poti spune ce gandesti sau ce simti si sa-ti iei muie atunci cand totusi o faci.
