Cea mai nasoală treabă atunci când eşti răcit e faza cu mucii. Au o consistenţă de tot rahatul. Stai cu batiste în toate buzunarele iar şerveţele ajung şi-n cele mai imposibile locuri. Uneori le găseşti şi după 3 luni.
Nu poţi fi tot timpul pe fază şi să-ţi vâri nasul într-o batistă atunci când îi simţi că încep să se prelingă. Sunt ca diareea, n-ai timp nici să clipeşti că deja simţi ceva cald în călcâie. De exemplu acum stau la birou, mâinile-s pe tastatură şi o batistă în poală. Dacă începe să curgă chiar acum, până iau batista din poală şi o duc la nas, forţa gravitaţională îmi execută un cumshot cu proprii muci. Nu-i vorba de scârbă că doar sunt mucii mei dar nu suport senzaţia aia cretină pe care o simt atunci când mucul-apă străbate distanţa de la baza nării la buză. E ca atunci când scârţâie creta pe tablă.
Nu-mi spuneţi că-i pot trage înapoi deoarece nu pot nici măcar să le încetinesc viteza. Nasul e înfundat şi n-am cum, curge ca dintr-un porc înjunghiat.






10 Comentarii
Stii expresia aia “sa dai cu mucii-n fasole”?
De cateva zile dau cu mucii in orice
Daca tot ai nasul infundat, de ce nu-ti pui dopuri de plastilina ?
Serios vorbind acum, moaie un băţ de urechi în apă sărată şi spală bine nările în interior, de vreo 3-4 ori pe zi. Mucilor nu le place si se refugiaza hăt departe, în plămâni.
@gupi
ala de spalat sticle, o fi bun? ma gandesc ca e mai eficient decat un betisor d’ala
Am văzut ieri un aspirator care se lăuda ca poate curăţa şi lichide vărsate pe pardoseală….
=))) frumos mod de a relata ceva ce nu iti place =)) am ras cu lacrimi citind acest articol… si apropo, mucii sa-ti fie cea mai mare problema in viata :D
Al dracu nu pot sa racesc si eu iarna ca omu` eu trebuie sa racesc vara….
incearca Olynth… e ceva spray pentru nas… in cazul meu face minuni… 6-8 ore nu mai am probleme, oricat de infundat as avea nasul!
cand ma apuca disperarea aia mare bag un halls d’ala negru
Io zic ca mai bine ceva inhalatii cu tuica fiarta ar face minuni !!!!
2 Trackbacks
[...] ce faci când eşti răcit şi din tine curg 7 hectolitri/minut de muci? Stai în pat, bagi buline (pastile pentru cei mai sofisticaţi dar cărora tot muci le ajung în [...]
[...] dar momentul nu a durat mult. Mi-am adus aminte că-s uşor răcit şi-n situaţia asta, când mucii nu mai au loc în tine, nu prea mai simţi miresmele şi aromele lucrurilor care te [...]