Am un fetish cu reclamele de odinioară. Nu ştiu de ce dar mă fascinează. Poate pentru că atunci spuneau nişte poveşti interesante. Aş putea să mă holbez la ele ore întregi fără să mă plictisesc. Cred că n-am să uit niciodată reclamele la ciorapii Adesgo sau la CEC.
Îmi pare rău că nu sunt în Bucureşti să pot merge la expoziţia “De la sublim la ridicol. 70 de ani de reclamă în România” de la ICR şi trebuie să mă mulţumesc doar cu nişte fotografii destul de nereuşite.
Începe să mă enerveze faptul că până şi reclamele din trecut sunt mai bune decât tot ceea ce facem, tot ceea ce producem în zilele noastre. De la mâncare până la crema de pantofi, regretăm tot ce exista înainte. E frustrant…
