M-am întâlnit cu programatorii din Oradea

Cu ocazia lu’ întâlnirea OradeaDevs am călcat pentru prima oară pragul Universității Oradea. Nu prea aveam ce căuta la o astfel de întâlnire deoarece, așa cum îi spune și numele, a fost o întâlnire între programatori. Adică aia care fac posibil ca habarniști ca mine să poată întreține un site din câteva click-uri și fără să fie nevoie de cunoștințe de programare avansate.

M-am dus totuși deoarece pe ordinea de zi s-a aflat și un subiect la care măcar înțeleg poantele: SEO și Social Media în 2010. Celelalte două teme ale întâlnirii au fost ca limba chineză. N-am înțeles absolut nimic. Ba chiar m-am enervat când au făcut glume și toată lumea a râs iar eu mă uitam ca râma la sudură. Sau ca vidanjorul în fosa septică. Sunt foarte nașpa programatorii aștia când vorbesc chestii tehnice. Rar scot o vocală pe gură.

Una peste alta întâlnirea a fost OK ținând cont că a fost prima de acest gen. E loc de mai bine și probabil că o să fie. În Oradea sunt mulți oameni care activează într-o formă sau alta în domeniul online dar preferă să mențină un low profile și/sau să lucreze pentru .com. Cei care au prezentat diverse chestii au fost destul de timorați, nu sunt oratori buni dar cred că-n domeniul lor fac treabă bună. Și e mai bine așa. Cred că ne-am săturat cu toții de oameni buni la toate și pricepuți la nimic. Să-i lăsăm pe programatori să-și vadă de sintaxele și interogările lor.

Ziceam mai sus că programatorii sunt nașpa când vorbesc chestii d’ale lor dar cu o bere alături situația se schimbă radical iar limbajul de programare folosit e foarte simplu și pe înțelesul tuturor. Pentru că programatorului îi șade bine cu berea-n mână, nu am refuzat afterparty-ul de la pizzeria Lucapiero unde am înțeles toate bancurile și ne-am râs ca lumea.

Dar pe astea le-ai citit?


2 Comentarii

One Trackback

Comentăm şi noi ceva?