Cafeaua
Am avut nevoie să schimb niște bani, lei în forinți. Pentru că ungurii n-au făcut treaba cu denominarea, au bancnote foarte mari. 10.000 HUF înseamnă aproximativ 150 lei și destul de greu găsești la casele de schimb bancnote de valori mai mici și mie îmi trebuia doar 5.000 HUF. Singura soluție e să mergi din casă în casă. Casă de schimb valutar, ca să fie clar.
Cele mai multe exchangeuri d’astea ofereau clienților cafea. Mult spus cafea dar mno, avea culoare, era caldă și pun pariu că mirosea a cafea. Întrebarea mea este: cine naiba ar profita de o asemenea super ofertă? Indiferent ce și cum schimb, vreau să petrec cât mai puțin timp într-un exchange office. Nu e ca și cum m-aș duce la spălătorie auto. Mă duc să schimb bani și apoi să-mi văd de treabă mai departe. Și nici n-am văzut o casă de schimb valutar la care să stea oamenii la coadă. Sau se pregătește ceva și noi nu știm?
Ceaiul
În multe cârciumi, atunci când cumperi un ceai, îți este adusă o cană cu apa caldă și separat ceaiul (plic, cutie, whatever) și trebuie să ți-l faci tu. Unele cârciumi mai simandicoase, au și o clepsidră micuță sau orice chestie care-ți măsoară 2-3-5 minute cât trebuie să stea la infuzat ceaiul.
Păi dacă doream să-mi fac singur ceaiul, stăteam acasă și cred că ieșeam mai ieftin. În plus, din momentul în care apa caldă ajunge în cană și până este adus la masă, trece măcar un minut. Suficient cât să scadă puțin temperatura apei din cană. Scade și în timp ce aștepți să se facă și ajungi să bei un ceai rece. Mă rog, aproape rece.
N-ar fi mai OK să-ți pună plicul imediat ce a pus și apa caldă în cană? Până ți-l aduce la masă e aproape gata. Nu de alta dar nu văd nimic spectaculos în tot acest proces tehnologic.






6 Comentarii
Sunt persoane care nu beau ceaiurile foarte concentrate. Pun plicul în apa clocotită, îl scaldă de 2 ori pentru 30 de secunde şi ăla e ceaiul pentru ei. Dacă tu pui plicul în apa clocotită şi durează un minut până ajungi la masa clientului, deja e prea concentrat ceaiul.
Ştiu, e trasă de păr explicaţia, deşi e cât se poate de plauzibilă. Nu de alta, dar cunosc cel puţin 2 oameni care mi-au povestit de ce nu suportă să primească plicul în ceaşcă.
De asta cred că-i bine uneori să întrebi.
Totuşi în Kokoon plicul vine direct în ceainic. Ceaiurile bune, din frunze şi plante, trebuie să stea ceva mai mult în apă decât cele care conţin şi coloranţi. Nu ştiu cum se descurcă în situaţiile alea :))
Mega enervanta faza cu ceaiul. In loc sa stau relaxat, sa discut, sa ma simt bine, trebuie sa “muncesc”. De multe ori mi se intampla sa ma iau la vorba si sa uit sa mai pun plicul, ramanand cu niste apa aproape rece din care pot sa mai fac doar o dorinta de ceai.
Fiecare isi bea ceaiul cum doreste la fel si cum fiecare serveste ceaiul cum doreste.Mie imi place sa beau ceai dintr-o cana destule de mare, cu miere si lamaie.Mi-se pare ca e delicios!
Eu sunt fanul cafelei. Ceai beau doar cand sunt bolnav.
E relaxant si minutul ala chiar nu e crima. Mai vorbesti, mai bibilesti plicul in cana, chestii simple si relaxante.
Ceai prefer,este mai sanatos si mai gustos