Jurnalism cu eBihoreanul.ro

Cum ar fi să-mi fac un scop în viață din a face dragoste cu presa locală? În cât timp vor ajunge să-mi propună o colaborare pe care să nu o pot refuza? :) Adică la fel cum fac și ei cu firmele și instituțiile despre care scriu aiurea până când “se simt” și sar cu banu’.

Cititorii Bihoreanului n-au avut o vreme adresa corectă a blog-ului (şi, btw, nu avem nicio politică cu a nu ne modifica articolele, dacă avem greşeli, de unde naiba aţi mai scos-o pe asta?), dar au avut toate informaţiile care la momentul respectiv existau despre eveniment. Şi cititorii asta doresc: informaţii.

Imi comenteaza Adriana Tic aici. Delirul e mult mai amplu iar lipsa corectorului o descalifica din start. Nu știu ce mi-a venit în seara asta și am zis să văd cum au corectat.

ebihoreanul

Au scos fraza în care specificau adresa greșită a siteului și au pus un buton de download a programului. Cât de mârlani puteți fi? Nu e lansare de mall, nu e deschidere de cârciumă, nu e o acțiune de pe urma căreia cineva se umple de bani. Niște tineri care probabil cred că pot schimba lumea, au făcut o chestie mișto, inedită pentru orașul asta prăpădit.

Dar pe astea le-ai citit?


14 Comentarii

  • adriana
    26 Sep 2011 | Permalink |

    Da, evident, pot fi suficient de mârlană. În varianta originială, tipa spunea că programul urmează să fie anunţat. Din momentul în care programul a fost anunţat, ei ni l-au trimis pe mail pentru a-l ataşa la ştirea noastră, mi s-a părut perfect normal să îl urc pe site. Aşa că citatul ei, în care zicea că vor anunţa programul când îl vor avea nu mai avea sens.
    Nu te mai flata de unul singur, e penibil. Dă o dovadă în privinţa lucrurilor pe care le spui şi discutăm. De care instituţie scriem noi “aiurea” (n-ar strica să defineşti ce vrei să zici, dacă nu cer prea mult) până când sar cu banul? Cum de eşti aşa de implicat în fenomenul mass-media, dar de fapt nimeni nu te ştie? Sau e din nou faptul că am scris de porcăriile făcute de Bunoiu? Şi tu, şi el şi prietenii voştri trebuie să înţelegeţi că banii publici sunt publici, nu făcuţi să-i împartă Bunoiu după bunul lui plac tovarăşilor lui.

  • 26 Sep 2011 | Permalink |

    http://www.youtube.com/watch?v=BPFpaZt87N0
    Extraordinara piesa!

    Yeah, I’m watching every little move you make
    Every little step you take
    Every little heart you break
    Yeah, every little thing

  • 26 Sep 2011 | Permalink |

    Plictis la minim? Hmm.. asta-i rubrica care anuta treburile interesante si menite sa distreze.. Confuzant. Un pic de plictis tot un plictis ramane.

  • adriana
    26 Sep 2011 | Permalink |

    :)) Foarte bine că ne urmăriţi, noi nici n-am zis vreodată să nu o faceţi. Staţi, citiţi-ne, că d-aia scriem. Dar dacă daţi şi cu comentariile, watch out şi voi, nu vorbiţi doar să vă aflaţi în treabă. Ce naiba, măcar voi să aveţi pretenţii de la voi, dacă ceilalţi nu se aşteaptă la mare lucru ;)

  • bihorel
    26 Sep 2011 | Permalink |

    adriana, ai grija draga sa nu-ti musti limba ca ai pute muri otravita!

  • ACM
    27 Sep 2011 | Permalink |

    @Florin,
    conform celor spuse aici, esti usor offtopic. Deci ma vad nevoit sa-ti moderez comentariul.

  • 27 Sep 2011 | Permalink |

    Cu aceasta ocazie s-a demonstrat ce calitate umana zace in voi. Cum vine unul mai destept si va reduce la genunchiul broastei, cum deveniti sau agresivi, sau abuzivi, adica nu ii mai publicati spusele. Adica tu iti permiti sa ma faci pe mine santajist, fituica, prost, si cand eu te provoc sa dovedesti cele spuse, nu imi publici nici macar comentariul :) Cum poate fi offtopic textul meu, care va cere sa demonstrati ca noi suntem santajisti, cand articolul tau de mai sus tocmai asa incepe: “Adică la fel cum fac și ei cu firmele și instituțiile despre care scriu aiurea până când “se simt” și sar cu banu’.”? N-ai decat sa stai la genunchiul broastei si sa faci paraziti acolo! Succese in ramura! ;)

  • ACM
    27 Sep 2011 | Permalink |

    Dl Ciucas, sunteti pe etnobotanice? Ce-s cu pierderile astea de memorie? Mi-ai lasat in comentariu în care te plangeai ca Lili nu-ti aproba un comentariu în care-i cereai să-ți lamurească niște aspecte iar eu nu-s postas si nici PR pt Lili. Daca eu am scris ceva pe blog si vrei lamuriri, imi ceri mie si aici aceste lucruri, nu te duci la X sau la Y pe blog sa-mi ceri lamuriri.

    Fiecare scrie pe siteul lui ce doreste si cum doreste. Tu poti provoca ceva doar daca-ti este permis acest lucru. Aprobarea comentariilor ramane la latitudinea mea. Asa e joaca asta si nu e un capat de tara daca nu poti intelege cum functioneaza. Poate nici eu nu o sa pot intelege, nu o sa ma pot adapta unor situatii, unor lucruri peste 30-40 de ani.

    Ca sunteti o publicatie care nu conteaza (fituica), reiese din numarul de afisari ale articolelor. 900 de afisari in 2 zile pe articol cu o gagica in curul gol, e foaarte putin. Cel mai citit articol din acest moment, informatie pretioasa oferita chiar de voi dar pe care agentii economici care cumpara publicitate nu o inteleg, nu stiu sa o interpreteze, a fost publicat acum 14 zile si a facut cca 250 de afisari pe zi. Dar sa luam si un articol sponsorizat. Si ca sa putem compara, sa luam unul al carui subiect a fost tratat si de mine: lactobarul! Pana in acest moment, articolul vostru 4.595 de afisari. Al meu are 3.391. Bonus, 2.383 de views pe YouTube.

    Deci voi, dictamai ziarul, ati luat o caruta de bani pt o medie de 35 afisari pe zi. Eu nu am luat nici un ban, nu am luat nici o frimitura gratis si am livrat mai mult decat voi. Iar dupa ce ti-ai luat banii, i-ai muit in articolul cu vanzatorii de mamaliguta iar chestia asta dovedeste foarte clar ca sunteti incredibil de prosti.

    Cate articole critice la adresa RER ati mai scris dupa aparitia primului nr al suplimentului Oradea Noastra? Mno, e bun exemplul? Acum e clar si cu santajul?

  • 27 Sep 2011 | Permalink |

    Auzi, desteptule, arata-mi alt ziar sau portal de stiri local, cu exceptia bihor, care are trafic mai mare deca noi! Daca fata in curul gol strange doar atatea vizualizari, e pentru ca avem o politica sa nu o tinem la nesfarsit etalata pe prima pagina, dar tu cu creierul tau cret pricepi mai greu chestii din astea.
    Lactobarul nu a fost articol sponsorizat, nu am luat nici un ban, i-am promovat pur si simplu ca a fost o chestie simpatica. Prin urmare, si la faza asta esti un mincinos ordinar!
    Cat priveste Oradea Noastra, probeaza tu ca e un contract pe care l-am luat prin santaj! A fost un contract negociat, prin care ne-am asumat sa facem o publicatie pentru ei, de fapt aceeasi pe care o aveau si inainte, cu alt ziar local, dar la o calitate mai buna si la pret mai mic. Lamurit?
    P.S. Poate imi spui si mie unde vad cate vizualizari au articolele tale, si ce trafic general are site-ul tau? Sau tre sa te cred pe cuvant? Care cuvant :)

  • 27 Sep 2011 | Permalink |

    Cu exceptia bihon, am vrut sa zic inainte.
    Si inca o precizare: pe cei de la Lactobar nu i-am muit, cum plastic te exprimi tu, ci l-am muit pe amicu-tau Bunoiu, ca el i-a trecut la parteneri media, desi, cum ziceam, ei au ca publicatie doar lista de meniu. Nu au ei nicio vina la faza asta!

  • tugulea
    27 Sep 2011 | Permalink |

    lui musiu ciucas i s-a atrofiat vederea de la atata autosatisfacere in fata articolelor postate pe site cu fete de 16 ani in bikini. intre “parteneri” si “parteneri media” este o diferenta pe care musiu ciucas nu vrea sa o perceapa.la fel cum nu vrea sa perceapa ca e un personaj de care se rade.dar e bine ca face trafic pe bloguri.refresh, refresh…

  • 27 Sep 2011 | Permalink |

    Precizare la precizare: Lactobar e la PARTENERI trecut. Nu exista PARTENERI MEDIA pe niciun afis sau site. Deci muia ti-ai dat-o singur.

    Sa fiu mai explicativ: sponsor e ala care decarteaza banu`, partener poate fi ala cu care se fac bartere sau ofera produse sau face reclama.

  • ACM
    28 Sep 2011 | Permalink |

    de o mie de ori s-a explicat ca nu exista parteneri media ci doar parteneri. punct! nu cred ca n-ai inteles ci esti rau intentionat. daca doreai sa-l muiesti (doar) pe bunoiu, dadeai si in fameous place care e in aceeasi categorie cu lactobarul. dadeai greutate articolului. “Soc! Senzational! Huooo, Bunoiu a bagat nu una ci 2 carciumi la parteneri media!” hai, vezi ca macane!
    vreau si eu sa vad bonul pe care l-au primit jurnalistii ebihoreanul in ziua deschiderii lactobar, in urma achitarii notei de plata :)
    a zis cineva ca nu e contract negociat? un articol negativ la 3 zile sau la 2? cum ati negociat?
    statisticile mele sunt disponibile acolo unde sunt si ale tale, in google analytics. in momentul in care cineva doreste sa cumpere publicitate pe acest site, primeste informatiile necesare. nu e rau ca nu intelegi cum functioneaza treburile astea cu internetul, cu siteurile, cu modul de masurare deoarece poti plati oameni sa te invete, sa se ocupe de chestiile astea si sa te concentrezi pe lucruri mai importante.

  • Celalalt Ciucas
    23 Oct 2011 | Permalink |

    Am sa las doar chestia asta aici…

    http://i.imgur.com/kmIno.jpg

Comentăm şi noi ceva?