Când un altul observă, se lovește de o mizerie care mi-a ridicat tensiunea în trecut, îmi scapă un zâmbet în colțul gurii. Un zâmbet care spune “been there, done that, I give up”! În curând se face un an de când George țintea cu niște capace de bere capul pătrat al unui fotograf care nu a înțeles că nu poți să faci poze cu blitz pe tot parcursul unui concert. Și era lumină pe scenă, nu era ca la concertele din cadrul festivalului Toamna Orădeană.
Există totuși o explicație. Nu și o scuză. Dacă în București poate mai există fotografi care au înțeles cum și-n ce condiții se pot face fotografii la un concert, în provincie e mai complicat deoarece oamenii nu au avut prea des ocazia să lucreze într-o sală de spectacole gen filarmonică sau teatru. În orașele mici, concert înseamnă o șușanea electorală gratuită în aer liber sau o cântare într-un club de 2 lei unde oricum toată lumea rupe telefoanele în paișpe. Nu se fac evenimente în astfel de spații deoarece nu sunt profitabile financiar ci doar cultural. Dar foamea nu o astâmperi cu un concert de jazz și nu mulți își permit luxul de a avea ca obiectiv ieșitul pe 0. Public există, oamenii vor să încerce lucruri noi. Concertele de la Toamna Orădeană mi-au confirmat ceea ce știam deja din cadrul proiectelor MuzicaDeVest:
Emeric Imre (Casa de Cultură Oradea): 150 persoane
Alexandrina Hristov (Filarmonica de Stat Oradea): 300 persoane
Borlai / Feraud / Tzumo & Marius Pop & The M Theory (Filarmonica de Stat Oradea): 200 persoane
Maria Răducanu & Sorin Terinte (Casa de Cultură Oradea): 150 persoane
Cei aproximativ 8.000 de oameni care au venit în primul week-end la concertele din parcarea, sunt o altă mâncare de pește
În condițiile astea, e firesc să te lupți cu mârlanii care nu-și dau seama cât de deranjant poate fi, atât pentru cel care e pe scenă cât și pentru cei care sunt în sală, blitzul ala nenorocit. Iar dacă vorbim de un concert precum cel de aseară (video mai jos) cu Maria Răducanu și Sorin Terinte, când pe scenă se afla solista și o clapă, declanșatorul e cel puțin la fel de deranjant. Nu există doar fotografi care nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă anumite lucruri, există și spectatori. Aseară, un trepanat cu un teleobiectiv cât China, a fotografiat non-stop. Nu m-ar mira ca mulți dintre cei prezenți în sală să fi crezut că sunt efecte speciale.
Îmi aduc aminte de cât de dezamăgiți erau unii la concertul Nine Inch Nails de la festivalul Peninsula din 2009, când organizatorii și staff-ul trupei a făcut militărie cu acreditații, permițând accesul fotografilor și cameramanilor doar câteva secunde și doar la primele 2-3 piese.






2 Comentarii
Eu nu cred ca provincia nu poate fi invatata. Dar totul cere timp. Uita-te la Festivalul International de Teatru de la Sibiu. Sau, daca asta nu e un exemplu bun ca deja e prea mare si prea cunoscut, iti dau ca exemplu Alexandria, unde nu se intampla nimic tot anul, in afara de Festivalul de Teatru Tanar – Ideo Ideis (anul asta a fost a 6-a editie). Este primul festival la care am participar vreodata si la care niciun spectacol nu a fost intrerupt de blitzuri si de sunetul unui telefon mobil care suna. Si am fost la 12 spectacole in 4 zile.
Deci se poate, insa poate ca mai tre sa ai si tu rabdare putin :)
inima zdobita este singurul lucru pe care timpul il rezolva in cazul romanilor. parul este solutia. sau dopul de bere, depinde de la caz la caz :)