Institutiile statului, în anumite situații, organizează licitații pentru a contracta diverse bunuri sau servicii. Pentru a participa la aceste licitații, firmele trebuie să depună, pe lângă oferta propriu-zisă, o serie de documente. Unul dintre ele este certificatul de atestare fiscală.
Pentru a putea participa la licitații, o firmă NU trebuie să aibă datorii către stat. Nu e obligatoriu dar de cele mai multe ori asa se cere. Pentru a dovedi instituției statului care organizează licitația că nu are datorii la stat, firma trebuie să se ducă la Administrația Finanțelor Publice (adica tot la stat) din localitatea unde are sediul social și să ceară eliberarea unui astfel de certificat.
Pentru că există multe situații în care statul are datorii către firmă, în mărinimia lui, acesta a decis să se precizeze acest lucru (se ataseaza o hartie doveditoare) pe certificatul de atestare fiscală DACĂ firma solicită așa ceva. Deci nu default. Ca să fie și mai clar, uite un exemplu ca poate nu e clar:
Firma X are de primit de la instituția Y (deci de la stat) suma de 100 lei. Pentru că nu-i primește, firma X nu-și poate plăti datoriile către stat (acelasi stat de la care are de luat) și implicit nu mai poate participa la alte licitații organizate de Y sau alte instituții ale aceluiasi stat.
Partea si mai interesanta (a se citi fucked up) apare la obtinerea acelei hartii doveditoare. Sa zicem ca firma X e din Timisoara, e o firma serioasa ce monteaza sticle de lampa. Are cele mai frumoase sticle de lampa din lume si preturile sunt foarte bune. Diverse institutii ale statului din diverse localitati de pe tot teritoriul tarii, gen Iasi sau Constanta, organizeaza licitatii ca sa aiba si ele sticle de lampa prin sedii. Firma X castiga licitatiile si executa lucrarea dar din varii motive nu-si primeste banii la timp si astfel nu-si poate plati salarii, furnizori si darile catre stat. Adica CAS, somaj, impozite, pensii etc. Firma X trebuie sa solicite acestor institutii ale statului, acea hartie care dovedeste ca are de primit bani. Aceasta hartie trebuie depusa in original la Administrația Finanțelor Publice atunci cand solicita certificatul de atestare fiscala si are termen de valabilitate de doar 20 de zile. Daca ai de recuperat bani de la 3-4 institutii imprastiate pe la dracu-n praznic, probabilitatea de a le obtine in timp util tinde catre 0!
Cu alte cuvinte, daca vrei sa faci afaceri cu statului, acesta te pune sa-i dovedesti in timp record ca nu ai sa-i dai bani si/sau ca el are sa-ti dea bani.
Credeti ca institutiile statului vor folosi serviciile unei firme de curierat rapid? Pai e scump si cu banu’ public nu te joci! Deci vor folosi serviciile postei romane. Astfel ca pe langa timpul pierdut cu emiterea acelei nenorocite de hartii, sa nu ne imaginam ca se vor buluci sa-si faca treaba, se va pierde timp si cu trimiterea ei.





