În Oradea există un teatru, o clădire. În Oradea există unguri și români. Ungurii și românii din Oradea au un lucru în comun: sunt oameni! Din această cauză și spre deosebire de alte specii, sunt în egală măsură cam bătuți în cap. Ungurii și românii din Oradea au considerat că e bine să existe și să funcționeze în aceeași clădire două instituții culturale, două teatre, independente administrativ și artistic. Așadar avem Teatrul de Stat Oradea, cu trupele Iosif Vulcan și Szigligeti.

Independente administrativ înseamnă bugete diferite, manageri diferiți, în principiu bani cheltuiți aiurea. Din toată povestea asta, cel mai mult au de pierdut orădenii, contribuabilii care consumă teatru. Pentru actori, nu știu dacă e bine sau nu, o să-i întreb. Știu doar că nu au probleme unii cu alții, că pot trăi și chefui împreună de n-au aer. Poate nu toți, poate doar cei pe care-i cunosc eu.

Dpdv online, situația e foarte penibilă. E de Caragiale, ca să zic așa. Trupa “Iosif Vulcan” deține domeniul teatruoradea.ro ce are conținut în limbile română, franceză și engleză. Trupa maghiară are tot un domeniu .ro, Szigligeti.ro, conținutul fiind, teoretic, în română, maghiară și engleză dar practic doar în maghiară. De ce să aibă ambele siteuri versiuni funcționale în limba română și maghiară când foarte bine poate să nu aibă? Pe Facebook e iarăși o situție interesantă. Secția română are fanpage cu 564 de fani iar cea maghiară are un cont cu 4.979 de prieteni :)

La ambele secții se joacă piese bune. Din păcate nu toți românii știu maghiară și nu toți ungurii știu română. Că…așa a fost să fie. Degeabă te chinui să-i explici unui moldovean sau unui regățean de ce se întâmplă asta, n-au cum să înțeleagă contextul social. Mă rog, ar putea dacă ar ști să asculte sau ar dori să înțeleagă. De obiecei vor băga placa aia cu “trăiești în România, scrie în buletin că ești român? atunci trebuie să știi limba română” dar viața e complexă și are multe aspecte. Poate că peste 15-20 ani, când vor ieși din sistem niște oameni spălați pe creier, se vor schimba lucrurile.

Am prieteni care deși vorbesc limba română, o piesă precum “O scrisoare pierdută” nu le este atât de accesibilă cum îmi este mie. Chiar dacă știu cine este Caragiale și au auzit de piesă, pentru că la școală spălații pe creier din paragraful anterior au avut grijă să-i treacă prin literatura română precum trece găsca prin apă, nu cunosc în amănunt despre ce este vorba.

Aseară am fost invitat la premiera piesei “Scene dintr-o execuţie” de Howard Barker în regia lui Theodor Cristian Popescu. Piesa a fost pusă în scena cu echipa de actori a secției maghiare. Piesa a fost subtitrată dar am avut momente în care absorbit de jocul actorilor, uitam să citesc subtitrarea. E un compromis pe care l-aș face și în timp m-aș obișnui.

Din păcate nu se obișnuiește subtitrarea tuturor pieselor. Dacă tot se suferă de autonomie, n-ar fi rău să existe așa ceva la toate piesele, la ambele secțiuni. Promovată corespunzător de ambele echipe, chestia asta ar crește numărul plătitorilor de bilete.

“Scene dintr-o execuţie” a fost jucată prima oară pe scena teatrului din Cluj în 1994, tot de Theodor Cristian Popescu fiind regizată. E o piesă bună și care a fost interzisă înainte de ’89. Acesta a fost și motivul pentru care m-am dus să o văd. Cred că designerilor o să le placă. În special celor cu clients from hell care de multe ori știu mai bine cât roz trebuie să fie într-o lucrare. În acest sens, piesa are o scenă foarte tare.

Galactia este o pictoriță în Veneția pre-renascentistă și care primește “onoarea” de a picta un tablou ce trebuie să redea victoria de la Lepanto a armatei venețiene împotriva celei otomane. Deși inițial i-au dat mână liberă, modul în care ea vede și pictează această victorie nu este pe placul conducătorilor (laici și clerici) și este aspru pedepsită. Aceștia angajează un alt pictor, amantul lu’ Galactia, să facă tabloul dar au grijă să se implice mai mult în execuția lui – asta e scena de care vorbeam în paragraful anterior. Într-un final, pentru că boborul aflase de tabloul făcut de Galactia și de pedeapsa ei, politicienii acceptă să-l expună dar nu oricum ;)

Mergeți să vedeți piesa, nu o să regretați. Alături de “O scrisoare pierdută” jucată de secția română, piesa “Scene dintr-o execuţie” pușcă foarte bine în acest an electoral. Mi-ar plăcea să se joace mai multe astfel de piese anul asta dar nimeni nu vrea să deranjeze electoratul, să nu-i deranjeze somnul ;)

Și ca tot acest circ cu împărțeala teatrului, cu autonomia vieții să fie total, după ce la secția maghiară un regizor român, Theodor Cristian Popescu, pune în scenă o piesă foarte mișto, secția română a reușit 2 nominalizări la premiile Uniter cu piesa “Scripcarul pe acoperiș” în regia artistică a lui Korcsmaros Gyorgy!

Intelectualii lu’ pește / senkiházi értelmiségiek, Y U NO Work together?

PS: Muzica piesei “Scne dintr-o execuție” este făcută de Vlaicu Golcea iar asta e încă un motiv pentru care nu trebuie ratată.

Dar pe astea le-ai citit?

• Nothing Else Matters
• Tantum Rosa – noul prieten al emo kidz-ilor
• Varza a la Cluuuj sau cat de lenesi sunt ardelenii